We kindly inform you that, as long as the subject affiliation of our 300.000+ articles is in progress, you might get unsufficient or no results on your third level or second level search. In this case, please broaden your search criteria.
În cei peste 50 de ani de existenţă a Bibliotecii tehnice specializate din cadrul Centrului de Documentare pentru Construcţii, Arhitectură, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CDCAS), întreaga sa activitate s-a materializat printr-o continuă reevaluare a rolului şi funcţionalităţii sale de bibliotecă publică, atât din punct de vedere al biblioteconomiei, cât şi al programului de arhitectură specific. Dezvoltarea colecţiilor şi a bazelor de date a fost şi este o activitate curentă a CDCAS alături de parteneri puternici şi stabili. Dinamismul societăţii româneşti şi nevoia acută de informaţii structurate au fost acelea care au impus continua modernizare a sa. Astfel, Biblioteca tehnică specializată din cadrul CDCAS nu mai este un sanctuar, o colecţie de fond documentar, ci a devenit un organism viu de cercetare-documentare ce contribuie la demistificarea imaginii sale clasice. Prin crearea, dezvoltarea şi administrarea unor colecţii şi baze de date specializate, precum şi prin participarea la diferite proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale sau asigurat premise ca în anul 2008 CDCAS, în ansamblul său, să fie atestat de către Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului ca unitate de cercetare. The whole activity of the Specialized Technical Library within the Resource Centre for Building, Architecture, Regional and Urban Planning (CDCAS) is represented, during its existence of over 50 years, by a continuous revision of its role and function of public library, from the point of view of both the library science and the architectural specific programme. The development of databases and periodicals collection was, and still is a current activity that CDCAS carries on, in co-operation with its powerful and stable partners. Due to the dynamism of the Romanian society and the acute need of structured information, the Specialized Technical Library underwent a continuous modernisation process. Thus, the specialized technical library of CDCAS is no longer a sanctuary, a collection of documents but it became a living research-documentation body that demystifies the traditional image of a library. The creation, the development and the management of specialized collection and databases as well as the participation in various research projects at national and international levels are prerequisites that will allow CDCAS to be certified, in 2008, as a research unit by the National Authority for Scientific Research within the Ministry of Education, Research and Youth.
More...
Sistemul de biblioteci din România, prin colecțiile pe care le deține, prin infrastructură și sistem informatic, prin serviciile specifice oferite utilizatorilor, reprezintă mediul adecvat pentru realizarea la nivel național a politicii publice elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România privind digitizarea, prezervarea, conservarea digitală şi accesibilitatea on-line a resurselor informaționale și de realizare a Bibliotecii Digitale a României, parte a bibliotecii digitale europene, „Europeana”. Acesta este unul dintre aspectele evidențiate de studiul de fezabilitate realizat de Biblioteca Națională a României referitor la procesul de digitizare în cadrul Sistemului Național de Biblioteci. The libraries in Romania, through the collections they hold, infrastructure and informatic system through the services offered to users, is the appropriate environment for achieving national public policy developed by The Ministry of Culture of Romania on digitization, digital preservation and online accessibility of information resources and achieving Romania's Digital Library, part of the European digital library, „Europeana”. This is one of the highlights of the feasibility study conducted by The National Library of Romania on the digitization in The National System of Libraries.
More...
Conservarea, prezervarea şi valorificarea patrimoniului cultural și știinţific european prin digitizare reprezintă o preocupare constantă la nivelul instituțiilor politice europene concretizată prin inițiative, directive, recomandări specifice. Inițiativa „Digital Libraries” se înscrie în strategia europeană de definire și dezvoltare a unei „economii digitale”, strategie definită până în anul 2010. Un proiect concret, parte a acestei inițiative și care are în vedere valorificarea patrimoniului cultural european este European Digital Library - EDL (2006-2008), finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului eContent+, este o extindere a The European Library - TEL, fondat de CENL - Conference of European National Librarians și are scopul de a oferi accesul la colecțiile electronice ale bibliotecilor printr-un singur punct de acces. Comisia Europeană a elaborat două recomandări care urmăresc ca inițiativa de realizare a bibliotecii digitale a Europei să fie coroborată cu eforturile naționale și locale de digitizare și prezervare a resurselor culturale; coordonarea acțiunilor la nivel european pentru a crea o sinergie a colecțiilor naționale și pentru diseminarea bunelor practici în digitizare și prezervare. La nivel național, Ministerul Culturii și Cultelor a avut inițiativa promovării unei Politici Publice de realizare a Bibliotecii Digitale a României în acord cu cele două recomandări ale Comisiei Europene. Biblioteca Națională a României a fost implicată în definirea și fundamentarea acestei politici publice. Conservation, preservation and valuation of the European cultural and scientifical patrimony by digitization, it represents a constant preoccupation at the level of European institutions politics and it will be materialized by specific recomandation, initiatives, and directives. The „Digital Libraries” initiative it joins in the European strategy of defining and developing of a „digital economy”, strategy that will be defined until 2010. A concret project, part of this initiative and which has in sight regards the valuation of european cultural patrimony is the Europen Digital Library - EDL (2006-2008), financed by the European Commission in the eContent+ Programme, it is an extension to The European Library - TEL, founded by The Conference of European National Libraries and it has the purpose to give the access to the electronic library collections by a single point of access. The European Commission elaborated two recommendation which are following target that the initiative of the European digital library to be sustained coordinated by the national and local efforts of digitization and preservation of the cultural resources; the action coordination at European level is to create a synergy of national collections and for dissemination of good practices in digitization and preservation. At national level, The Ministry of Culture and Religious Affairs had the initiative to promote a Public Policy of creating The National Digital Library in agreement with the two recommendation of the European Commission. The National Library of Romania has been involved in defining and establish for this public policy.
More...
Articolul prezintă efectele demersurilor pentru promovarea ideii de acces deschis asupra procesului de publicare științifică și, implicit, asupra politicilor de furnizare a accesului la informație în bibliotecile universitare. The article presents the effects of the efforts of promoting the idea of open access for the process of scientific publication and also for politics of supplying access to information in academic libraries.
More...
Donald J. Urquhart a extins revoluţia modelului probabilistic la bibliologie, jucând un rol de pivot în crearea bibliotecilor moderne şi a ştiinţei informaţiei. Ca rezultat, munca sa a adus o contributţe majoră atât la dezvoltarea ştiinţei ca întreg, cât şi la dezvoltarea bibliometriei în particular. În ceea ce priveşte contribuţia la dezvoltarea ştiinţei, Urquhart a fost un susţinător puternic al curentului ştiinţific care a subiniat faptul cărealitatea se bazează pe o lege normală a erorii (sau cum mai este uneori nuanţată, „a haosului”),curent impulsionat puternic de teoria evoluţionistă a lui Darwin şi studierea statisticilor biometrice. Donald J. Urquhart has extended the biology probabilisthic model, thus playing a main role in the evolution of modern libraries and of the informational science. As a result, his work has brought a major contribution to the scientific devolpment as a whole but also to the bibliometrics development in particular. Regarding his contribution to the scientific development, Urquhart has been a main supporter of the scientific stream which pointed the fact that the reality is based on a normal error law (or as it is sometimes presented as „law of chaos”), a stream that has also been strongly influenced by the Darwin’s Evolutionism Theory and the study of bibliometric statistics.
More...
Marketingul bibliotecilor a aparut ca o consecinţă a specializării marketingului general, raportat direct la marketingul non-profit, marketingul serviciilor și cultural, prezentând o diversitate de elemente comune. El are la bază atât cunoaşterea instituţiei, cât şi a utilizatorului, putând constitui, astfel, o relaţie între ele prin cunoaşterea şi studierea lor în profunzime. Implementarea marketingului la nivelul bibliotecii publice se justifică prin relaţiile dintre produsele şi serviciile sale şi ansamblul utilizatorilor, ca o confruntare dintre oferta globală şi un set de cereri diferenţiate. Realizarea sa la nivelul bibliotecilor româneşti este greu de valorificat deoarece dezbaterile specialiştilor români pe această temă sunt în număr redus. Bibliotecile publice sunt atrase de noua tehnologie, dar schimbările dramatice la nivel financiar determină abordarea tipică economiei de piaţă a produselor şi serviciilor lor, impunându-se, astfel, şi necesitatea găsirii unor metode şi strategii de finanţare. The library marketing has appeared as a consequence of the specialization of the general marketing, directly related to non profit marketing, services and cultural marketing, bonding them together a diversity of common elements. Its foundation is the knowledge of institution and user as well, constructing a relationship by knowing and studying them profundly. The marketing implementation in public library is justified by the relationships between its products and services and the total amount of users, as a confrontation of global offer and a set of diversified requests. Its achievement in Romanian libraries is difficult to advantage because the Romanian specialists’ debates on this matter are a few. Public libraries are attracted by the new technology, but the financial dramatic changes determine the market economy approach of their products and services, dictating, therefore, the necessity of finding methods and strategies to finance its activity.
More...
Această lucrare prezintă instrumentația tehnică care se dezvoltă la momentul actual și care permite automatizarea și augmentarea operațiilor specifice pe care un bibliotecar le realizează. This paper presents the technical instrumentation which is currently developing and which allows the automation and augmentation of the specific tasks a librarian performs.
More...
Bibliotecile sunt instituții culturale cu o largă arie de cuprindere. Ele trebuie să țină pasul cu mutațiile profunde de ordin informațional și comunicațional ale zilelor noastre. Un rol determinant îl au resursele umane eficiente și puterea lor de adaptabilitate, deschiderea spre nou. Politica managerială, învățământul trebuie să ţină pasul cu ce se întâmplă pe plan mondial. Este imperios necesar să apară o altă concepţie guvernamentală a administrației publice față de instituția bibliotecară, pornind de la resurse de ordin material, financiar, uman, acestea din urmă fiind determinante în procesul dezvoltării bibliotecii performante de mâine. The libraries are cultural institutions with a large area of coverage. They must keep up with the deep mutations in information and communication of our days. The efficient human resources, their adaptability power and their opening towards new have an important role. The managerial politics, education system, must be in accord with what is happening in the world. There is a strong need for another governmental conception of public administration towards the libraries, starting with material, human, financial resources, as these are decisive in the process of future library development.
More...
Impresionanta dezvoltare a științei a dat forţă producției editoriale, iar pentru a face față şocului viitorului, cercetarea și informarea documentară au căpătat un statut nou: acela de parte constitutiv-organică și eficient instrument al cunoașterii umane. Noul statut investește biblioteca - acest centru complex de focalizare, organizare și valorificare a informației și documentaţiei cultural științifice - cu însemnate misiuni în cadrul contextului științific, social și, de ce nu, și politic al epocii noastre. The imposing development of science gave force to the editorial production, and in order to outface the shock of the future, the research and the documentary information got a new statute: that of constituent and organic part and efficient instrument of human knowledge. The new statute invests the library - this complex centre of focusing, organizing and valorisation of information and cultural and scientific documentation - with important missions regarding the scientific, social and, why not, political context of our age.
More...
Importanța unui expert în documentare va deveni crucială în viitorul imediat în învățământ. Elevii trebuie să fie pregătiți în permanență, să devină receptivi la nou, capabili pentru a studia și a se informa. Pentru a obține și pentru a împărtăși informația avem nevoie de specialiști care să o adune, administreze și să o comunice. În prezent profesiile din sfera documentării trebuie să se dezvolte mult mai mult. The importance of an expert in documentation will become crucial in the next future of education. The pupils have to be prepared permanently and they have to become responsive to the new, capable to study and inform themselves. To obtain and to share the information, we need specialists who can gather, administrate and communicate it. In order to do that the professions in the documentation area have to develop much faster.
More...
Noile tehnologii de informare şi comunicare au revoluţionat conceptul de bibliotecă, iar articolul de faţă abordează factorii care trebuie îndepliniţi de către bibliotecile tradiţionale pentru a putea fi digitizate, avantajele şi dezavantajele bibliotecilor digitale, cerinţele în vederea construirii unei biblioteci digitale. The New Information and Communication Technologies have revolutionized the concept of libraries, and this article will discuss the factors that will necessitate the traditional libraries to get digitised, advantages and disadvantages of digital libraries, the requirement for building a digital library.
More...
Articolul îşi propune să prezinte tendinţele internaţionale în ceea ce priveşte crearea bibliotecilor digitale ce răspund cerinţelor de informare ale utilizatorilor secolului XXI. Se prezintă cele două componente din care se constituie bibliotecile digitale: colecţiile digitale obţinute prin digitizarea moştenirii culturale şi ştiinţifice a omenirii pentru extinderea accesului la aceasta şi colecţiile digitale create direct în format electronic, în special în universităţi, cu scopul de oferi accesul rapid la informaţia academică, ştiinţifică, educaţională. The paper aims to present the internationals trends in creating the digital libraries that fulfil the XXI century’s users information requests. The two components of digital libraries are presented: digital collections obtained by human cultural and scientific heritage digitisation and digital collections, created directly in electronic format - born digital, specially in universities with the goal to offer quickly access to scientific, educational information.
More...
Articolul abordează tema digitizării la nivelul structurilor infodocumentare, menţionând atât avantaje, cât şi dezavantaje ale acestui proces pentru biblioteci şi pentru utilizatorii acestora. Este subliniată importanţa tot mai mare pe care activitatea de evaluare a colecţiilor digitale o dobândeşte pe măsură ce numărul şi dimensiunea acestora cresc şi sunt prezentate unele măsuri şi criterii de evaluare propuse de specialiştii domeniului. The article approaches the theme of digitisation at the level of the infodocumentary structures, mentioning both advantages and disadvantages of this process for libraries and their users. It is underlined the growing importance which the evaluation of the digital collections gets along with the increasing of their number and size and there are presented some evaluation measures and criteria proposed by the specialists of the field.
More...
Practica publicării catalogului tezelor de doctorat este veche şi răspândită în bibliotecile universitare. Biblioteca Centrală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” conservă o importantă colecţie de teze de doctorat şi are misiunea de a valorifica ştiinţific asemenea colecţii, prin publicarea unui catalog care ilustrează o serie de aspecte din istoria şcolii medicale româneşti; aceste aspecte pot fi reconstituite pe baza ansamblului de informaţii cuprinse într-o asemenea lucrare. Politica de dezvoltare şi modernizare a serviciilor de informare şi documentare în domeniul ştiinţelor biomedicale, promovată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prevede şi realizarea unei biblioteci virtuale a tezelor de doctorat, sarcină care revine bibliotecii universităţii. La U.M.F. Bucureşti, instituţie care aniversează în prezent 150 de ani de la înfiinţare, primele două teze de doctorat datează din 1873. În prezent, doctoratul este o formă de pregătire ştiinţifică post-universitară, în vreme ce licenţa reprezintă un titlu obţinut prin susţinerea examenului de absolvire a învăţământului superior. Multe dintre tezele de doctorat din colecţiile bibliotecii, pentru secolul al XIX-lea, corespund nivelului actual de licenţă. Autorul realizează o scurtă trecere în revistă a legislaţiei în acest domeniu, oferind o perspectivă evolutivă în scopul de a permite o comparaţie cu situaţia actuală şi o privire istorică. The practice of publishing the catalogue of doctoral theses is old and spread in university libraries. The Central Library of the University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” holds an important collection of doctoral theses and has the mission to enhance the value of such collections by publishing a catalogue that illustrates historical aspects of the Romanian medical school; these historical aspects may be reconstituted on the basis of the assemble of information contained in such a work. The policy of developing and modernizing the information and documentation services in the field of biomedical sciences, promoted by the University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” of Bucharest also establishes the development of a virtual library of doctoral theses. The University Library has the mission to achieve this project. At the University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” of Bucharest, institution that currently celebrates 150 years since foundation, the first two doctoral theses date back to 1873. At present, the doctorate is a form of post-graduate scientific training, the graduate degree being obtained after graduating from of a higher institution. Many of the doctoral theses held by the library collections, for the XIX-th century, correspond to the current level of graduate degree. The author briefly reviews the legislation in the field, offering an evolutionary perspective in order to allow a comparison with the current situation and a historical view.
More...
Problema arhivării Web-lui nu mai este de mult o problemă ce ţine de imaginaţie, ci o necesitate stringentă. Statisticile arată că, în ciuda creşterii continue a importanţei informaţiilor existente pe Web, durata de viaţă a site-urilor este foarte mică. Din acest motiv, bibliotecile naţionale, arhivele naţionale ori alte asociaţii ştiinţifice se preocupă de abordările, metodologiile şi tehnicile de arhivare a Webului. Acest articol îşi propune să prezinte pe scurt, pentru cititorul român, nivelul actual al problemei şi să încurajeze specialiştii români în domeniul ştiinţei informării să se implice în problematica arhivării Web-ului românesc. The issue of archiving the web is not any more a fantasy, but a strong necessity. Statistics show that, despite increasingly importance of the information on the Web, the life expectancy of websites is very low. This is why National Libraries, National Archives and other scientific societies are coping with approaches, methodologies and techniques of web archiving. This article aims to present briefly for Romanian reader the actual level of the problem, and to encourage the Romanian information science specialists to get involve in archiving the Romanian Web.
More...
În acest articol, autoarea prezintă situaţia cărţilor digitale în Biblioteca Universităţii din Bergen, Norvegia, precum şi modul în care biblioteca universităţii îi poate ajuta pe studenţi şi profesori să-şi atingă obiectivele, punându-le la dispoziţie cărţi electronice. Autoarea împarte cărţile în cărţi achiziţionate de la vendori, cărţi „născute digital”, ai căror autori sunt angajaţi ai universităţii, şi cărţi vechi care sunt digitizate în cadrul bibliotecii. Discuţia se concentrează pe cărţile vechi şi pe anumite probleme pe care le ridică procesul de digitizare a acestora. In this article, the author presents the case of digital books in the University of Bergen Library in Norway, and how the University Library can aid the aims of their students and professors by making electronic books available. She divides the books into books that are bougth from commercial vendors, books that are „born digital” by employees of the University, and old books that are being digitised by the library. The discussion focuses on the old books, and some of the questions that are being raised.
More...
Lucrarea rezumă experienţa, practicile şi rezultatele proiectelor de digitalizare desfăşurate până acum de bibliotecile vizitate din regiunea Ravennei şi Bolognei, locuri unde s-a desfăşurat programul Leonardo da Vinci în domeniul educaţiei vocaţionale, câştigat de Biblioteca Universităţii „Transilvania” din Braşov. Pornind de la modelul italian, am expus proiectul de bibliotecă digitală avut în vedere de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, întemeiat pe cărţile poştale ilustrate. S-au prezentat aspectele ridicate de selecţia, scopul şi obiectivele demersului, catalogarea vederilor, legislaţia şi accesul la biblioteca digitală. Materialul doreşte să semnaleze breslei profesioniştilor bibliotecii mai ales chestiunile legale şi să pună în dezbatere problema limitelor în care acţionează dreptul de proprietate intelectuală, astfel încât să se ajungă la găsirea soluţiei cu privire la accesul la bibliotecile digitale de acest tip. The paper presents experience, practices and results in the field of digitization projects applied by the libraries in Ravenna and at Bologna, where the programme Leonardo da Vinci for professional training, won by University Library of Brasov, took place. Starting from the Italian pattern, the author made a presentation digital library project based upon illustrated postcards of Brașov collection possessed by the County Library “George Baritiu” Brasov, Romania. Many aspects concerning choosing postcards for digital library, goal and mission of this project, cataloguing postcards, copyright law and acces to the digital library were described. The paper is intended to be a signal for the librarians and others specialists of book on the delicate and dificult law problems and to provoke a debate about the limits within copyright acts. The aim is the finding of a solution to on-line acces to digital library like that thought and made by the County Library of Brasov.
More...